Când spui mindfulness, spui Jon Kabat-Zinn, profesorul de medicină care a înființat Clinica de Reducere a Stresului și Centrul pentru Mindfulness în medicină, Îngrijirea Sănătății și Societate. Este cel căruia i se atribuie, până la urmă, termenul de mindfulness, acest concept întâlnit din ce în ce mai des în cărțile de psihologie și de dezvoltare personală.

Și dacă îmi spuneai acum câțiva ani că voi citi astfel de cărți, probabil că aș fi râs cu gura până la urechi. Eu, femeia workaholică, pusă pe repede-înainte, cum aș fi putut înțelege pe atunci care-i treaba cu mindfulness-ul și cât de important e pentru sănătatea mea. Dar, nah, vorba aia: nu spune niciodată niciodată și nu-ți face planuri, pentru că destinul ți-a pregătit deja ceva!

După toată peripeția cu spitalul, după vizitele la terapeut și după ce am înțeles că nu mă mai pot juca cu sănătatea mea la nesfârșit, am început să studiez ideea de mindfulness. Pentru cei care de abia acum vor să descopere conceptul și puterea pe care o are mindfulness-ul asupra minții și corpului, vă recomand cartea Mindfulness pentru începători, scrisă chiar de Jon Kabat-Zinn.

Este o carte pe care o veți parcurge foarte ușor și care vă va ajuta să vă trăiți viața cu mai puțin stres și mai multe zâmbete. Kabat-Zinn vă va învăța ce trebuie să faceți să redescoperiți acele lucruri simple care țin de relaxarea noastră, de bucuria de a trăi, de farmecul lucrurilor care ne înconjoară.

Kabat-Zinn vorbește despre respirație, conștientizare, atenție, răbdare, încredere, renunțare și acceptare, învățându-ne totodată cum să eliminăm stresul, critica și suferința. Și credeți-mă: chiar nu e un clișeu și chiar nu sunt prostii. Eu practic aceste lucruri de vreo 6 luni de acum și nu am mai avut probleme de sănătate, iar starea mea este una plină de energie pozitivă.

Desigur, nu e chiar simplu să practici mindfulness, mai ales așa-deodată, însă orice lucru are un început. Începeți cu Mindfulness pentru începători, disponibilă la reducere pe Libris.ro!

Foto: Andreea Ignat

May 8, 2017
mindfulness

Primul pas anti-stres: mindfulness pentru începători

Când spui mindfulness, spui Jon Kabat-Zinn, profesorul de medicină care a înființat Clinica de Reducere a Stresului și Centrul pentru Mindfulness în medicină, Îngrijirea Sănătății și […]
March 20, 2017
inel de logodna ieftin

Lecțiile de viață vin când și de la cine te aștepți mai puțin

Ating toate acele bijuterii de argint care mă privesc ca niște cățeluși ce vor să fie adoptați și luați acasă. Și jur că le-aș lua pe […]
September 9, 2016

Cum au decurs 10 ani de căsătorie?

Mă bucur mult de fiecare dată când primesc de la familie și prieteni, felicitări și urări de bine cu orice ocazie. Dar cu atât mai mult […]
September 10, 2015

Azi mă pierd printre stele

Azi …  Ne tachinăm puțin cu replici alintate, schimbate în mediul virtual. Ne regăsim în lumea reală, eu în dreapta, tu conducând. Mă întrebi: ”Bun, și […]