Azi mănânc unt de arahide cu dulceață
April 17, 2012
10 paşi către o viaţă trăită din plin
April 17, 2012

Şi “nu” există în dicţionar!

 

Sunt o fire prietenoasă, sociabilă, îmi place să cunosc persoane noi, să aflu alte puncte de vedere şi să mi le exprim pe ale mele. Asta, în general, cu persoanele cu care reuşesc să mă înţeleg româneşte. Dar mai există şi oameni care nu vor efectiv să înţeleagă că „nu” înseamnă „nu”.

Este vorba de necunoscuţii care-ţi dau add pe Messenger, Facebook, care îţi dau follow pe Twitter şi te bagă în cercul lor pe Google +. Se prezintă frumos printr-un mesaj, îţi oferă eventual şi-un compliment şi apoi simt că au obţinut merite deosebite şi că le datorezi numărul tău de telefon. Şi ţi-l cer, în stiluri diferite: „aş dori să-ţi aud vocea”, „am tastatura cam stricată şi mi-e mai uşor să vorbesc la telefon, ai un număr?”, „mi-e lene să-ţi tastez aici autobiografia care te-ar da pe spate, deci mai bine te sun; ce zici?”, etc.

Şi tu le spui „Îmi pare rău, dar chiar nu dau numărul meu de telefon persoanelor necunoscute!”. La faza asta sunt mai multe variante de răspuns din partea lor:

–         „Atunci hai să ne cunoaştem mai bine!”;

–         „Nici dacă te rog frumos?”;

–         „Dar tocmai am făcut cunoştinţă!”;

–        sau pur şi simplu îţi distrag atenţia (cred ei) cu alte două fraze, apoi te întreabă din nou: „Şi care spuneai că-i numărul tău?”, la care aş replica mereu: „la pantof, 36”, dar mă abţin.

Evident, nu fac referire la persoanele cu care ajungi să porţi discuţii interesante online, eventual mai mult de două şi cu fraze ceva mai captivante decât „sunt zodia fecioară şi îmi plac filmele horror”. Le respect şi pe cele care, chiar dacă mă întreabă din primele minute de numărul acela blestemat de telefon, ştiu să accepte un refuz. Nu-i suport, în schimb, pe cei care fac abuz de insistenţă.

Probabil unii/unele mă vor considera răutăcioasă şi pe bieţii băieţi nişte mieluşei care nu vor decât să socializeze. Nu, nu asta e ideea! Răspund la mesaje, întrebări, uneori şi provocări; dar nu sunt obligată să le ofer tot ce-mi cer, că nu scrie în buletinul meu Alexandra „Da” Cristea.

Sursa foto:  perceptivelight.com

Share

5 Comments

  1. Florin says:

    You tell ’em :))

  2. […] Articolul complet îl găsiţi aici! […]

  3. flo says:

    Si care era numarul tau de telefon? 😀

  4. Care era?Nu-l mai ţin minte pe cel vechi, doar pe cel nou! Îmi pare rău!:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.