Cearta care a cutremurat pământul
November 15, 2016
Grijile cele de toate zilele
November 18, 2016

Am redescoperit Fetele Gilmore

gilmore-girls

Nu mai știu ce vârstă aveam când s-a difuzat serialul ăsta la noi pentru prima dată. Eram destul de mică și, deși am urmărit când și când câte un episod, nu mi-a atras atenția în mod special. Nu mă identificam pe atunci cu niciun personaj. Nu trăiam încă drame adolescentine ori aventuri la facultate ca Rory, nu eram mamă și deci nu aveam cum să înțeleg ce înseamnă să fii mamă ca Lorelai, nu eram îndrăgostită în secret de nimeni ca Luke. Singurul personaj care îmi părea cât de cât cunoscut era mama lui Lorelai deoarece îmi aducea aminte de propria mamă.

Între timp anii au trecut, eu am cam terminat de copilărit și mi-am schimbat nițel perspectiva asupra vieții, de când sunt mamă, așa că printre biberoane, scutece, mâncare și curățenie, mai las televizorul deschis, de cele mai multe ori pe canale cu filme sau documentare deoarece altceva nu mai suport să urmăresc. Uite așa am dat, din nou, peste acest serial. Inițial eram sceptică și nu l-am privit atent. Urmăream câte un episod cu coada ochiului, pe fugă, în timp ce spălam un vas sau îi dădeam biberonul fetiței. Era bun de fond sonor prin casă, mai ales că cele două personaje feminine îmi mai aduceau câte un zâmbet pe buze din când în când.

Trebuie să recunosc că tot urmărind câte o secvență pe apucate, în reluare, din întâmplare, filmul m-a prins. Dacă la început dădeam din pură întâmplare peste el, ulterior am început să-l caut pentru ca mai apoi să devină răsfățul meu zilnic, mai ales că este difuzat seara, la o oră când pot să o las pe cea mică în grija tatălui revenit de la serviciu. Așa că seară de seară, înainte de băiță, pupat și culcat copil, mă mai delectez cu câte un episod din Gilmore Girls.

Îmi place foarte mult tenacitatea lui Lorelai și curajul ei de a se desprinde de părinții bogați și a-și urma propria cale, asta în timp ce reușește să crească un copil născut la 16 ani fără să ceară ajutor nimănui, nici măcar tatălui copilului. Deși bine ancorată în realitate, independentă și cu simțul umorului, acest personaj nu este unul ultra-feminist și recunoaște, fără părere de rău, că nu se pricepe la treburile considerate bărbătești ale gospodăriei gen reparat acoperiș. Pentru asta apelează fără umbră de regret la personajul masculin al serialului, Luke, care într-o formă sau alta o sprijină și emoțional, la nevoie. Aici mă regăsesc și eu.

Oricât m-aș bate cu pumnul în piept că eu sunt femeie independentă și curajoasă, dacă vrei să mă termini psihic, pune-mă să schimb un bec sau dă-mi un ciocan în mână. Uneori și la bucătărie mai dau rateuri mari când vine vorba de utilizarea cuțitelor, iar fierul de călcat e inamicul meu declarat și nu pentru că nu mi-ar plăcea să calc, o consider o activitate relaxantă, ci pentru că într-o formă sau alta reușesc să-l scap pe jos sau să mă frig. De asemenea, mă regăsesc la capitolul sprijin emoțional. Nu știu ce m-aș face fără al meu soț care mă susține de fiecare dată când mi se îneacă câte o corabie.

Lăsând deoparte hazul lui Lorelai și neîndemânarea ei cu care mă identific sută la sută, îmi place foarte mult felul în care și-a crescut copila. Ajunsă adolescentă, Rory este prietena și confindenta mamei sale, ba chiar pare nițel mai serioasă și mai tenace decât propria mamă. Felul în care Lorelai a cultivat libertatea de gândire, încrederea în sine și inteligența emoțională a fiicei sale mă face să o iau ca exemplu de educație în ceea ce o privește pe fiica mea. Dând timpul pe repede înainte vreo 16-17 ani, mi-ar plăcea ca la adolescență fetița mea să fie încrezătoare în forțele proprii, să îndrăznească să viseze orice și să-și urmeze calea, iar cireașa de pe tort să fie propria noastră relație, una deschisă, relaxată, mai mult prietene și jucătoare în aceeași echipă, decât clasicele roluri antagonice de mamă, aparent severă și fiică, adolescentă, aparent neînțeleasă de nimeni.

Îmi place foarte mult și Rory, tocmai pentru că seamănă foarte bine cu subsemnata, pe vremea adolescenței. Un pic timidă, cu puțini prieteni, dar buni, înnebunită după cărți și lectură, visează să călătorească mult și să devină jurnalistă. Vă vine sau nu să credeți, dar chiar mi-am notat câteva recomandări de lectură din serial, autori pe care, din neștiință sau neatenție, nu am apucat încă să-i citesc.

O singură chestie nu-mi place la serialul ăsta. Ceva nu se leagă totuși! Cele două fete Gilmore, mamă și fiică, mănâncă cantități industriale de fast food, ciocolată, înghețată, mâncare semipreparată sau mâncare chinezească, pizza ori mai știu eu ce prostie din care eu mă înfrupt din an în Paște și atunci făcându-mi procese de conștiință, fără să se îngrașe un gram. Așa ceva nu e posibil! Ori dacă biologic este posibil, eu mor de ciudă pentru că nu am un metabolism care să accepte cele menționate mai sus, fără consecințe catastrofale. Luke, mai hippy de felul lui, le și spune de multe ori celor două personaje feminine: La cum mâncați, mă mir că nu sunteți obeze.

Așadar, serialul ăsta chiar e simpatic, personajele sunt bine construite și poate fi urmărit chiar și în familie, dacă copiii sunt ceva mai mărișori. Mie chiar mi-ar plăcea să revăd unele episoade alături de fiica mea atunci când aceasta va avea vârsta pe care o are personajul Rory în film. Voi ce părere aveți? Merită văzut/revăzut?

Later edit: Dacă aveți ocazia să vedeți cele 4 noi episoade din Gilmore Girls, nu le ratați. Sunt la fel de delicioase precum serialul original. Este foarte interesant modul în care a evoluat personajul Emily Gilmore, mama lui Lorelai, dar și modul în care, ca în viața reală, timpul a trecut peste personaje și peste viețile lor. Orășelul Stars Hollow rămâne totuși neschimbat. Vizionare plăcută!

Sursa foto: collider.com

 

Share
Carmen Păun
Carmen Păun
Sunt o femeie abia ieșită din adolescență și care încă învață care e treaba cu viața de adult. Deși uneori pot părea agitată sau nerăbdătoare, să știți că sunt foarte prietenoasă și îmi place să râd cu poftă, din tot sufletul, cu gura până la urechi. Sunt proaspătă soție și mamă de fetițe frumoase foc (încă mai am de învățat cum vine asta), fiică, soră și am o pisică obraznică pe care o ador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.