Din dragoste pentru muzica bună
October 13, 2011
10 indicii că ești în relație cu un geek
October 13, 2011

Mă visez pe scenă

De mică aveam dorinţa nebună să mă trezesc într-o dimineaţă din somn, şi să fiu cântăreaţă sau actriţă; aşa, peste noapte, să devin celebră. Urmăream cu interes toate filmele, piesele de teatru şi toate mişcările actorilor şi îi imitam prin casă, criticându-mă singură, atunci când nu-mi ieşea o „replică” bine.

De asemenea, mă uitam la diferite emisiuni, în care veneau invitaţii, luau microfonul în mână, ca şi cum era cel mai banal lucru pe care îl puteau face vreodată, şi încântau auzul tuturor. Făceam şi eu asta, prin casă, cu un marker în loc de microfon, dar pe mine nu mă auzeau decât vecinii şi nu erau aşa încântaţi de vocea mea.

Îmi place să cânt, îmi place să joc teatru şi fac asta şi acum, de câte ori am ocazia. Chiar dacă nu sunt atât de talentată încât să fac o carieră din asta, îmi place să mă răsfăţ cântând o melodie sub duş, sau interpretând un rol în faţa prietenilor mei, de fiecare dată când povestesc ceva. Mai cânt uneori şi când se organizează seri de karaoke, dar mai rar, căci e prea multă lume în jurul meu şi mă intimidez.

Mă amuză dar mă şi face să mă simt bine atunci când, ascultând o melodie, mă imaginez pe scenă, aplaudată de o sală întreagă.

Mai are cineva o astfel de dorinţă ascunsă de a fi celebru, măcar pentru o zi?

Sursa foto: pencefn.wordpress.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.