Scrisoare către românii din diaspora
October 28, 2014
știți de ce…este bine să votezi, totuși?
October 30, 2014

Indiferența nu-i doare, îi alimentează!

1972533_572478656191600_3928150441590090596_n

În 2004 colecționam pliante. Aveam unu cu Năstase, mare, cartonat și vreo 20 cu Băsescu: mari, medii, mici și mititele, numai bune de băgat în buzunărelul ăla inutil al blugilor. Aveam 14 ani și un buletin proaspăt tipărit dar habar n-aveam cu ce se mănâncă toată politica asta și, mai important, dacă îmi va fi greață după ce o voi degusta. Iar lenea și dezinteresul specifice vârstei m-au împins spre nepăsare.

Nu am votat atunci, căci eram prea mică, deși Băsescu îmi făcea cu ochiul, probabil datorită faptului că fusese marinar, ca tata. Aceasta era singura asociere pe care puteam eu să o fac pe vremea aceea. Nu știam de partide, de corupție, de ce a fost înainte de ’90 (poate doar din povestiri, dar nici la alea nu eram eu foarte atentă), de cum ar trebui să fie condusă țara și cum nu.

Adolescența a trecut și mi-a venit rândul să votez. Am citit pe atunci vreo două articole despre candidați, m-am uitat și pe la știri, dar de votat nu am votat. Când auzeam de PSD, PNL, PRM, mi se împleticeau scărița cu nicovala și mă lua durerea de cap. Da, când deschidea cineva subiectul „politică” mă apucau palpitațiile, apoi intram într-o stare de apatie și, în final, mă lua căscatul.

Aveam profesori la facultate care se uitau în ochii mei și încercau să mă convingă că trebuie să merg la vot. Aveam și oameni în jurul meu care îmi spuneau că e inutil, că tot „cine trebuie” iese și că ne obosim degeaba. Pe cine alegeam să urmez, de fiecare dată? Pe cei din urmă, evident. Era mai ușor să spui „da, mă agit de pomană! Mai bine stau acasă și mă uit la un film.” decât să-ți miști posteriorul, într-o zi destul de friguroasă, la secția de votare și să arunci o ștampilă pe o foaie de hârtie.

Dar anii au trecut din nou, facultatea s-a terminat și viața m-a lovit peste ceafă. M-am ciocnit de un sistem infect, care m-a aruncat în lături de fiecare dată când a avut ocazia. Am privit în ochi oameni indiferenți la suferința tatălui meu, care se stingea din cauza cancerului. Am văzut cum nepăsarea se transforma în bunăvoință, doar atunci când plicul gros din mâna mea ajungea la ei în buzunar. Am aflat de puterea mitei, atunci când căutam disperată un loc de muncă și am descoperit că trebuie să plătești ca să poți munci, în loc să muncești ca să fii plătit. Am dat de cozile șomerilor, de groaza facturilor și de lacrimile bătrânilor care, odată cu mama, încercau să explice unor funcționari publici că nu au de unde să dea bani înapoi, doar pentru că ei au greșit calculele și timp de 2 ani pensia a fost „prea mare”. Să mai zic că am simțit și șocul deschiderii unui plic destinat tatălui meu, care era mort de un an, și căruia i se cerea să restituie 400 de lei, căci și salariul lui fusese „prea mare”? Nu mai zic…

Tot ce vreau să mai spun este că am stat într-o seară, cu un pahar de vin în mână, privind în gol, și mi-am adus aminte de vorbele tuturor celor care m-au convins, de-a lungul anilor, că votul e inutil. Îmi spuneau „Țara noastră e de tot rahatul. Corupție peste tot. Nu se mai poate face nimic…”. Sorbeam din vin și cântăream cuvintele. Și atunci m-a izbit…

Chiar nu se mai poate face nimic? Chiar indiferența și delăsarea sunt singurele soluții? Să stăm și să suportăm ceea ce aleg alții pentru noi? Să-i lăsăm pe cei care se închină la vederea unei găleți și a unei pungi de mălai să ne decidă, din nou, soarta?

Eu am făcut asta deja și nu mi-a adus nimic bun. De ce dracu să nu încerc și varianta cealaltă? De ce să nu mă documentez și să pun ștampila pe cine vreau eu să iasă,  pe cine cred eu că nu va transforma țara asta într-o crescătorie de corupți?

Da, votul meu, singur, nu contează. Dar sunt convinsă că există mulți, prea mulți, care au făcut exact ca mine, în trecut. Acum ar fi momentul să se trezească din amorțire.

Poate că într-o relație merge treaba asta cu „indiferența doare” și reușești să-l faci pe partener să realizeze că are nevoie de tine și de atenția ta. Dar în relația cu politicienii, nu merge. Indiferența noastră nu-i doare. Îi alimentează. Nu-i doare pe ei, ne doare tot pe noi!

Așa că de data asta voi vota. Voi arunca cu votul meu în cei care vor să ne fure și ultima copeică din buzunar, voi apăsa ștampila aia cu toată dorința de a schimba ceva, pe care am acumulat-o în ultimul an și jumătate. Voi încerca. Iar dacă, pe lângă mine, vor mai fi și alții cu aceeași dorință, atunci voi simți că am reușit.

Să votăm, zic!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.