Mi-e dor să mai vorbim poveşti
February 19, 2015
Când știi că ai nevoie de o pauză
March 16, 2015

Femeia și jongleriile ei

Când eram mică, eram fascinată de femeile de afaceri din filme, care alergau de colo-colo toată ziua, care își țineau o agendă impecabilă și care reușeau să se implice în tot felul de activități și proiecte, menținându-și totodată familia fericită. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu una dintre acele femei active, gata oricând sa se implice în binele comunității, care să aibă propria afacere și care să își mai facă și soțul să zâmbească. Și pe principiul ”Ai grijă ce-ți dorești, că se poate întâmpla”, cumva am reușit să ajung și acolo.

Cum e acum, când sunt și eu în acea postură atât de mult dorită pe vremea copilăriei? Da, ați ghicit: al naibii de greu! Ce-i drept, nu a zis nimeni că e ușor să fii un jongleur care trebuie să țină totul în aer. Pentru că, orice jongleur e până la urmă om și se mai împiedică, mai scapă câte ceva, mai obosește. Și, uite de asta voi rămâne pe veci cu aceeași dorință arzătoare de a mă clona și de a transforma ziua în 48 de ore, ca să pot face tot ce îmi propun.

Dar, cu fiecare dorință și încercare de a face ceva, jongleur-ul învață, se dezvoltă, crește. Și toată această experiență nu se mai rezumă la cât de al naibii de greu e, ci la cât de al naibii de frumos e. Pentru că îmi iau energia din fiecare lucru în care mă implic și care mă înconjoară. Pentru că, până la urmă, ține de fiecare cât de mult vrea să facă în viață și, mai ales, ce vrea să lase în urmă. Și odată ce găsești pasiunea aia care te face fericită și îți dă aripi, nimic nu te mai poate opri!

Sursa foto: www.equinoxpub.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.