Astăzi vreau să dansez
April 4, 2014
Cam cât de mult ai vrea să știi despre sănătatea ta?
April 7, 2014

Evident, cu barbă!

Am crescut cu tați care ne-au învățat de mici că bărbații TREBUIE să se bărbierească în fiecare zi și să aibă pielea ”ca de bebeluș”. Pe motiv că așa își arată ei respectul și așa se impun ca bărbați. Ce-i drept, timp de decenii bune s-a propagat ideea de ”fără barbă”. Oameni de afaceri, muncitori, tați, toți erau ”impecabili” și, evident, fără barbă. Până și cowboy-ul din reclamele de la Marlboro era tot fără barbă.

De ceva vreme, însă, s-a impus trendul cu barba, iar noi, femeile, suntem în delir. Pentru că da, domnilor, ne place cu barbă. Și nu o zic numai eu, ca părere pur subiectivă, ci o zic și studiile. De exemplu, unul dintre studii a presupus ca 177 de bărbați să fie fotografiați în 4 ipostaze: bărbierit, nebărbierit de 5 zile, nebărbierit de 10 zile și cu barbă mare. Fotografiile au fost văzute de 351 de femei. Cine a ieșit învingătoare detașat? Barba de 10 zile, bineînțeles!

Dacă vă întrebați de ce nu apreciem noi efortul vostru de a vă bărbieri în fiecare zi și de a arăta ”impecabil”, vă spun chiar acum. Pentru că un bărbat cu barbă ne lasă impresia unui bărbat puternic, protector și al naibii de sexy. Un bărbat rebel, care nu respectă regulile societății, dar care își protejează iubita și familia. Un bărbat relaxat, care are încredere în el și transmite perfect asta.

În culturi și generații diferite, barba este asociată cu o multitudine de caracteristici, de la înțelepciune sau virilitate până la excentricitate sau neglijență. Nu degeaba bărbații care au trăit în ”epoca pielii de bebeluș” îi întreabă pe cei tineri, nebărbieriți: ”Da` cine-a murit, dom`le, de stai cu barba asta?”.

Egiptenii au fost primii care au adoptat ideea de față bărbierită, curată și îngrijită, considerând-o semnul eleganței depline. Ei bine, nu ne place stilul ăla. Nouă ne plac de grecii antici, care purtau barbă ca semn al masculinității. Și pentru noi au fost singurele momente faine din filme proaste ca 300 sau altele de genul. Au! Au! Au!

Așa că, domnii mei, femeile vă preferă evident, cu barbă! Și susținem cu tărie Societatea Secretă a Iubitoarelor de Bărboși!

Sursa foto: celebnetwealth.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.