Ce valori ai?
December 3, 2015
Cum știi ce face bona copilului tău?
December 15, 2015

Da, e normal să ai așteptări

După cum e normal să respiri sau să mănânci ca să trăieşti.

De când ne naştem, părinţii noştri au aşteptări de la noi: să repetăm primele cuvinte după sunetele lor, să fim cuminţi, să mâncăm tot din farfurie, să luăm note mari – totul pentru binele nostru. Familia este universul securizant în care ne dezvoltăm şi oricât de lungă ar fi perioada de rebeliune, nu scăpăm niciodată din vedere faptul că e absolut normal să avem aşteptări de la noi dar mai ales, de la ceilalţi.

Da, avem aşteptări de la familie – să ne ocrotesca şi să ne întreţină sentimentul de siguranţă indiferent de vârstă

Da, avem aşteptări de la prieteni – să ne ofere aceeaşi înţelegere, timp şi disponibilitate indiferent de priorităţile personale

Da, avem aşteptări de la persoană iubita – să fie sinceră, corectă şi să ne protejeze de tot ce ne-ar putea face rău. Ne dorim de la această mai multe zâmbete decât lacrimi, mai mult viitorul decât prezentul, mai mult decât uneori ne poate da.

De ce avem aşteptări? Pentru că merităm! În ce condiţii? În aceleaşi condiţii în care le şi cerem. Nu putem avea aşteptări dacă nu suntem în stare să oferim poate mai mult decât avem nevoie.

De la cine nu ar trebui să avem aşteptări căci nu e sănătos? De la ceilalţi care nu intră în nicio categorie de mai sus. Oamenii care nu ne-au strâns niciodată în braţe când am simţit că lumea ni se prăbuşeşte; persoanele care nu ne apreciează, care ne-au desconsiderat când le-am permis accesul în viaţă noastră.

Aşteptările sunt sănătoase şi sunt prezente din secunda în care am considerat pe cineva că fiind parte din noi. Responsabilitatea care ne revine e însă cu atât mai mare deoarece nu ai dreptul să ai aşteptări când tu că şi om încalci orice valoare sau principiu pe care le ai doar declarat. Aşadar, dincolo de citate de 2 lei din care aflăm că “dacă nu aştepţi nimic de la nimeni, nu eşti niciodată dezamăgit”, ar fi cazul să ne întrebăm dacă nu cumva suntem atât de singuri (sau individualişti) încât nu avem cui să spunem “te iubesc şi aştept că şi tu să mă iubeşti!” Oare ce e mai rău: să ai aşteptări şi să fii dezamăgit sau să nu ai şi să trăieşti într-o continuă letargie emoţională în care nimic nu ţi se întâmplă?

Sursă foto: positivegraphics.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.