Îmi spunea odată cineva niște lucruri tare frumoase despre cum ar trebui să privim viața. Și cum să nu îmi placă și să aprob când îmi spunea că viața trebuie privită cu zâmbetul pe buze, indiferent de problemele care apar. Iar eu, cu zâmbetul întipărit din naștere, regret amarnic rarele momente în care sunt îmbufnată și în care supăr oamenii din jurul meu.

Voi v-ați privit vreodată să vedeți cât de urâte sunteți când stați supărate, când sunteți nervoase sau când țipați la cineva? Eu am avut o revelație de genul ăsta după o așa-zisă criză de nervi în care am țipat și am stat îmbufnată cu un bot cât casa. M-am uitat în oglindă din greșeală chiar în acele momente și nu m-am recunoscut. Eram urâtă de-a dreptul și trimiteam doar urâțenie în jurul meu.

Așa că am zis STOP! Ce rost are să stau îmbufnată și să fac scandal, când pot foarte bine să zâmbesc și să fac lucrurile cu calm? Și deodată a reapărut acea frumusețe simplă, naturală, care izvorăște din ceea ce mie îmi place să numesc cel mai important accesoriu al unei femei – zâmbetul natural.

Voi cât de des zâmbiți în mod natural?

Sursa foto: daughterbydesign.wordpress.com