Știi, te regăsesc în mintea mea, așa cum te-am lăsat ultima oară. Ești neschimbat. Aceeași umbră conturată de dorințele mele. Ești atât de real și totuși nu te pot atinge.

Mă acuzi că am așteptări nerealiste și că sunt femeie. Ar fi ridicol să nu fiu. Îți dai seama cum ar fi să îți placă un bărbat?
Dar revenind la așteptările mele, ce vezi tu nerealist în faptul că cer mult? Da, vreau multă atenție, multă afecțiune, multă comunicare, mult timp. Tot ce e mult și nu poate fi cumpărat. Iar o să îmi spui că nu știu ce vreau, că sunt doar supărată și că o sesiune de shopping ar rezolva problema.

Dar, dacă ți-ai face timp și ai privi în ochii mei, ți-ai da seama că în lumea asta mare nu poți să cumperi totul. E acel ceva, suflet parcă-l cheamă, care e neprețuit. Îl poți păcăli cu o mângâiere, cu un sărut, cu ore în care stăm pierduți într-o plimbare, cu duminici cu-mprumut.

Da, e posibil să ai dreptate, să fiu o șantajistă. Dar recunoaște: și ție îți place să te odihnești în brațele mele, adulmecând parfumul de pe gâtul meu …

A ta,
Eva

Sursa foto: http://www.iwantcovers.com