Întodeauna trecutul ne defineşte. Suntem persoanele de astăzi datorită unor experienţe pe care le-am avut şi a unor oameni pe care i-am întâlnit. Acel clişeu conform căruia “învăţăm din ce ni s-a întâmplat” are o putere foarte mare asupra noastră, e unul dintre mesajele puternice care ne însoţeşte mereu. Ce anume alegem să facem cu amintirile pe care le avem e întodeauna conform cu nevoile din prezent.

Pentru că, în ciuda faptului că ne petrecem viaţa căutând fericirea pe care credem că o cunoaştem conceptual şi am fi capabili să o recunoaştem când se întâmplă, ne place drama. Ne dorim deseori, chiar şi în cele mai bune momente ale noastre, să suferim. Nu există neapărat o explicaţie pentru asta, putem încerca să căutăm în traumele copilăriei, în personalitatea noastră melancolică sau în comportamentul nostru adaptativ.

Poate preferăm asta pentru a şti cum să recunoaştem bucuria sau poate pentru a ne testa rezilienţa. În dex înseamnă rezistenţă la şoc a unui metal sau aliaj. Conform terapeuților această rezilienţa creşte o dată cu vârsta. Mă întreb însă în ce stare a noastră: de metal unic sau de aliaj cu o altă persoană?

Cum aducem amintirile din trecut în prezent astfel încât să nu ne afecteze? Poate pe cele din copilărie le mai uităm sau învăţăm să le adaptăm atât de bine încât nu mai contează uneori. Pe cele din fostele relaţii însă cum le tratăm?

Va exista întodeauna preferinţa noastră pentru a ne aminti lucrurile frumoase sau pentru a simți acel “dor” de familiar la care revenim din când în când. Cine să te înţeleagă mai bine decât cel care te-a cunoscut în diferite stadii de dezvoltare? Cine să te iubească mai mult decât cel care te-a văzut dimineaţa şi ţi-a spus că eşti frumoasă deşi tu ai petrecut o noapte întreagă chinuită de o insomnie cruntă? Şi ce faci cu acele mici secrete pe care le-ai împărţit cu cineva şi pe care nu ai cum să i le explici altcuiva?

Oamenii din viaţa noastră sunt importanţi, fiecare merită locul lui în sufletul nostru. Legăturile cu ei însă pot fi dăunătoare. Nu e vina nimănui! Pur şi simplu, la un moment dat, fiecare îşi da seama că merită altceva şi pe altcineva. Sănătos ar fi să luăm cu noi momentele frumoase şi să acordăm meritul cuvenit amintirilor care ne fac bine şi atât. Stă doar în puterea noastră de a alege între o recidivă care ştim unde va duce şi o noutate care ne poate surprinde.

Nu trebuie însă să ne simţim vinovaţi când ne întoarcem în trecut, când ne este dor poate de cine am fost la un moment dat. Ar trebui să ne privim cu mândria omului care a devenit mai bun şi care e capabil să meargă mai departe. E important să ne uităm cu atenție la cel care doarme acum lângă noi și de la care abia așteptăm primul zâmbet de după trezire. Nu l-am fi apreciat și nu i-am fi recunoscut valoarea și  importanța în viața noastră din prezent fără acele amintiri de atunci.

Sursă foto: covershub.net