Ce simţi când, în plimbările de zi cu zi pe care le faci prin oraş, treci prin faţa Casei de Cultură? Care e primul lucru la care te gândeşti?

Pe mine personal mă bântuie…orice oraş are Casă de Cultură şi dacă nu e oraş şi e sat….are Cămin Cultural! Tinzi să crezi că cei care le-au construit se gândeau la cum să mai culturalizeze poporu’ român, nu? Casele de Cultură îmi aduc aminte de comunism şi de cât de mult urăsc această descoperire a umanităţii.

Şi totuşi eu simt nevoia de o Casă de Cultură într-un oraş! Mă bucur că ele există şi pot să merg să mă culturalizez (mai ales în România unde ne petrecem timpul liber la televizor) de multe ori  chiar gratis (cel puţin în Iaşi, şi uneori în Bacău).  Imi scot toţi prietenii la piese de teatru, concerte de jazz sau chitară, proiecţii de film şi altele de gen. Aşa e că nu vedeţi  care e ideea?

De fapt urăsc faptul că acum am ajuns să asociez cel mai des Casele de Cultura cu ideea de comunism şi nu cu cea de cultură, urăsc faptul că nu a încercat nimeni să le schimbe imaginea (şi la propriu şi la figurat). Şi cei din generaţia părinţilor noştrii le detestă. Le urăsc pentru că sunt construcţii uriaşe ce au consumat atâtea resurse, şi sunt de fapt goale de conţinut, şi urâţesc peisajul urban.

În schimb mi se pare atât de bună ideea de a a avea un loc unde tot ceea ce e cultural se poate desfăşura indiferent ce formă de artă îmbracă. Ador faptul că ştiu că există un loc unde mereu găsesc ceva cu care să îmi ostoiesc sufletul şi aflu lucruri pentru care acasă, din inerţia vieţii cotidiene nu mai am timp. În plus Casele de Cultură găzduiesc diverse cluburi ce oferă tinerilor oportunitatea de a-şi exersa talentul, fie că e vorba de trupe de dans sau teatru (aşa cum e Teatrul Ludic la Iaşi).

Şi închei cu întrebarea de la începutul articolului: Tu ce simţi când, în plimbările de zi cu zi pe care le faci prin oraş, treci prin faţa Casei de Cultură?

Sursă foto