Dintotdeauna m-am simţit cel mai comod, îmbrăcată în haine cât mai „lăbărţate”. Bine, asta doar prin casă, căci în oraş mă îmbrac şi eu mai ca tot omul. De aceea, dacă o să suni la mine la uşă şi o să-ţi răspundă o figură blondă îmbrăcată într-un sac de cartofi, să nu te miri!

De ce îmi plac hainele de acest tip? Pentru că îmi oferă libertate de mişcare, pentru că nu trebuie să îmi fac griji că mă voi „crăpa”, dacă mă aplec după hârtia pe care a scăpat-o, la mine pe hol, vecinul de la trei şi pentru că mă dezbrac foarte uşor de ele (nu am nevoie de cineva să tragă de pantaloni pentru a-i scoate de pe mine).

Ar mai fi şi cazul filmelor americane în care o femeie este violată de poştaş pentru că a deschis uşa, purtând o rochiţă transparentă şi mulată; dar să nu intrăm în detalii „murdare”.

Mie îmi plac hainele largi şi le-aş purta şi ducându-mă la muncă, dacă aş fi sigură că-mi mai primesc salariul.

Voi, belve şi belvi, purtaţi haine largi?