De multe ori mi se întâmplă să încerc să ies din pielea mea şi să privesc din altă perspectivă problemele cu care mă confrunt. De aceea, uneori, interlocutorul meu mă priveşte ciudat şi întreabă :”Pe unde îţi umblă mintea?Vorbesc cu tine!Nu mă bagi în seamă?”, fără să ştie că, de fapt, în acel moment, eu sunt altă persoană care priveşte obiectiv tot ce se întâmplă.

Aşa am păţit şi aseară, în timp ce purtam o discuţie foarte aprinsă cu iubitul meu. Fără să-mi dau seama, mă transformasem într-un spectator al propriului meu spectacol şi mă pregăteam să arunc nişte roşii. Am observat, astfel, că certurile (sau discuţiile) mele cu Robert sunt ca un joc de Fazan : se porneşte totul de la un subiect aleatoriu, apoi fiecare dintre noi se strofoacă să aducă argumente pentru a-şi susţine punctul de vedere ( care foarte rar coincide cu al celuilalt) pentru a-l « închide  pe  adversar».

Totul decurge cam aşa :

«Mai ţii minte când am fost la mare, anul trecut şi am cumpărat shaorma imediat cum am ajuns ?»

«Da, ţin minte.Dar nu am cumpărat shaorma imediat cum am ajuns!»

«Ba da! Ne-am dat jos din maşină şi ne-am dus direct la magazin.»

« Nu este adevărat! Am fost prima oară la toaletă. »

« Tu te-ai dus la toaletă şi noi te-am aşteptat apoi am mers direct la shaorma. »

« Nu, dragă! Am venit de la toaletă, apoi am luat bagajele din maşină, le-am lăsat în cameră şi apoi am plecat să cumpărăm apă, căci îţi era sete. »

« Îmi trecuse setea, căci băusem apă cât ai fost tu la toaletă. »

« Atunci de ce am mai cumpărat apă ? »

« Era posibil să mi se facă sete după ce mâncam shaorma. »

« Aha…Oricum am cumpărat apă după ce am lăsat bagajele şi apoi am plecat spre magazin. »

«Şi am cumpărat shaorma!»

«Stai!… că pe drum te-ai oprit la alt magazin să te uiţi după inele.»

« Nu m-am oprit!… doar mă uitam în timp ce mergeam. »

« Nu este adevărat! »

« Ba da, ţin minte şi acum ! »

« Heh…Ţi-am făcut poză când probai inelul ala mare. Deci te-ai oprit! »

«A, da ?Bine…» (+ un oftat prelungit)

Şi atunci în mintea celui care « câştigă » se aude un « HA ! Te-am închis ! Ai F ! ».

Mai joacă cineva Fazan, sau suntem singurii jucători ?

Sursa foto

February 24, 2011

Fazan în cuplu

De multe ori mi se întâmplă să încerc să ies din pielea mea şi să privesc din altă perspectivă problemele cu care mă confrunt. De aceea, […]
February 22, 2011

Astăzi nu răspund la telefon

Nu e vorba că antipatizez anumite persoane, dar uneori nu am chef să răspund la telefon, oricine m-ar suna. Nu e nimic personal, dar pur şi […]
February 21, 2011

Psiholog vs Shrink

Noua mea pasiune este să urmăresc seriale tv. Şi cam în 90% din seriale, exista un personaj (sau mai multe) care se duce la psiholog în […]
February 10, 2011

Criticul din oglindă

Am momente, probabil ca multe alte persoane, când încep să-mi pun anumite întrebări, pe care, în alte stări de spirit, le-aş considera trăsnite şi din categoria […]