În ultima perioadă mi-am redescoperit pasiunea pentru filmele horror. Am văzut şi am revăzut zeci de filme de groază, dar unul m-a impresionat în mod deosebit. Nu e cu vârcolaci, vampiri, monstruleţi însetaţi de sânge, etc; ci e dezvoltat pe baza unui subiect mai rar întâlnit în filme, dedublarea astrală.
„Insidious” este povestea unei familii, aparent obişnuite, care odată cu schimbarea locuinţei, începe să experimenteze fenomene ciudate, paranormale. Unul dintre copii soţilor Josh şi Renai şi anume Dalton, curios din fire, se duce să cerceteze podul „proaspetei” case, dar din neatenţie cade de pe o scară şi se loveşte la cap. Pe moment copilul nu păţeşte nimic, dar a doua zi când tatăl său vrea să-l trezească din somn, observă că acesta nu reacţionează în niciun fel. Este dus apoi la spital, unde medicii încearcă să-l trezească, dar fără rezultat. Pe tot parcursul filmului, Dalton se află într-o stare de comă şi pare a fi bântuit de un spirit malefic care i-a prins corpul astral într-o lume numită „The further”.
Nu vă spun mai mult, vă las să descoperiţi voi adevăratul motiv pentru care Dalton ajunge în acest stadiu.
Pe mine filmul m-a ţinut în suspans foarte mult şi în câteva momente m-a făcut să-mi iau maimuţoiul preferat în braţe. Deşi la început a părut plictisitor şi cu aceeaşi poveste ca întotdeauna, am descoperit pe parcurs că nu-i aşa deloc.
Îl recomand din tot sufletul! Vizionare plăcută!
Sursa foto: downloadwatchmoviesonlinefree.com