Sunt neîndemânatică şi emotivă, recunosc! Mă împiedic de pietricele minuscule şi dacă nu sunt atentă, sunt în stare să iau, din plin, un stâlp în braţe. Aşa am fost dintotdeauna şi nu cred că se va schimba ceva prea curând.

Sunt o persoană aiurită, dar doar uneori; am şi momentele mele de glorie în care reuşesc să fac lumea să zâmbească fără să alunec pe o coajă de banană. Cauzele neîndemânării mele sunt de fapt, emoţiile şi stresul.

Atunci când sunt foarte emoţionată de un eveniment, de prezenţa cuiva în preajma mea, de vorbele unei persoane dragi, tind să mă bâlbâi, apoi să o „iau pe arătură” şi brusc, să fiu o piedică în calea tuturor.

Dacă eşti o persoană carismatică şi-mi faci un compliment sincer, fii convins că ori mă voi bloca şi voi zâmbi, roşind în acelaşi timp, ori în loc de „mulţumesc” voi spune „cu plăcere”. Dacă mai eşti şi intrat(ă) în sufleţelul meu, e posibil să mi se umezească şi ochii şi să mă aşez pe lângă scaun.

Dacă urmează să ţin un discurs, să susţin un examen, să mă duc la un interviu sau la o primă întâlnire, toate gropile şi dâmburile sunt ale mele; ba calc strâmb, ba mă împiedic, ba alunec, mă uit în jos şi când ridic capul înapoi îmi intră o creangă-n ochi. Şi mă emoţionez şi mai tare, ajungând să ciocnesc şi oamenii care merg pe lângă mine.

Norocul meu e că am conştientizat chestia asta. De aceea, când simt că „o iau razna” mă aşez pe o bancă şi timp de 5 minute, trag aer adânc în piept şi încerc să mă relaxez. Funcţionează, pentru următoarea jumătate de oră, sau până ajung la „locul faptei”; atunci, trebuie să repet exerciţiul ca să mă relaxez la loc.
Într-adevăr, sunt fericită că n-am căzut încă pe scări sau că n-am dărmat piese valoroase prin muzee…dar, cine ştie?!

Mai suferă cineva de neîndemânare acută? 😀

Sursa foto: roses-are-read.blogspot.com