Am văzut pe mai multe siteuri tot felul de scrisori şi texte de genul „Ce sfaturi mi-aş da dacă aş putea să mă întorc în timp” făcute pe diferite categorii de vârstă şi brusc, mi-am dat seama că şi eu aş avea multe lucruri să-mi spun (era şi o melodie a cântăreţei Pink, compusă tot în stilul acesta:  “Conversations with my 13 year old self “).

„Dragă Alexandra,

Aveai trei ani şi-ţi plăcea să încerci lucruri noi, încă de pe atunci. Drept urmare, ţi-ai luat scăunelul din lemn din colţul camerei şi l-ai aşezat în mijloc. I-ai aruncat o privire inocentă şi apoi de parcă un beculeţ ţi s-a aprins deasupra căpuşorului tău mic şi blond, l-ai întors cu „picioarele” în sus. Ambiţioasă cum erai, ai vrut să te aşezi pe el, apoi, gândindu-te că nu e nicio diferenţă între scaunul aşezat normal şi cel aşezat invers. Aici vroiam să ajung: îmi pare rău pentru modalitatea în care a trebuit să afli diferenţa. A fost dureros, ai plâns şi te-ai ales cu o cicatrice în bărbie. O cicatrice pe care o observ în fiecare zi, în oglindă.

Aveai şapte ani şi-ţi doreai din tot sufletul să te poţi împrieteni cu ceilalţi copii din faţa blocului. Erai inocentă şi sociabilă şi credeai că toţi din jurul tău sunt la fel. Drept urmare, încercai să te apropii de ei în toate modurile posibile: oferindu-le câte o jucărie, câte o bomboană din punga ta, câte o îngheţată şi câte un zâmbet, crezând că aceştia le vor aprecia şi te vor primi cu braţele deschise. Dar niciodată nu se întâmpla aşa, tu fiind ţinta tuturor batjocoririlor. Îmi pare rău că nu a existat un drăcuşor pe umărul tău stâng, care să-ţi dea definiţia cuvântului „karma”; sufăr pentru lacrimile tale, dar te pot asigura că în momentul de faţă, cei ce ţi le provocau, au vărsat la rândul lor, uneori chiar dublu.

Erai adolescentă şi vroiai să te distrezi ca toţi colegii tăi. Te rugai insistent de părinţii tăi, ce erau mult prea protectori, să te lase să participi la petreceri şi evenimente. Atunci când ai reuşit să-i convingi, ai ajuns la locul faptei şi ai intrat în „turmă”. Tot atunci ai avut parte şi de primul tău sărut…tocmai pentru că toată lumea o făcea, mai ales fetele „populare”. Nu ţi s-a părut nimic deosebit, nu a fost niciun foc de artificii după şi te-ai gândit: „nu e mare lucru”. Îmi pare rău că nu ai aşteptat momentul potrivit şi persoana ideală pentru acest pas.

Ai ajuns la liceu şi acelaşi spirit de turmă şi-a făcut efectul, transformând persoana inocentă şi naivă din tine, într-o adevărată „oaie neagră” a clasei. Ai vrut să schimbi ceva la tine, dar ai exagerat în multe privinţe, care s-au întors împotriva ta. Îmi pare rău pentru momentele crude în care te-ai trezit la realitate şi ţi-ai dat seama că acel stil de viaţă încărcat de chiul, alcool şi alegeri greşite, nu era pentru tine.

Îmi pare rău că nu am putut să te ţin în braţe atunci când ţi-a fost greu şi aveai nevoie de o atingere blândă,  dar  singurul lucru concret pe care ţi-l pot spune e că nu trebuie să regreţi absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat! Căci toate acele momente au ajutat la construirea unei persoane puternice care-ţi mulţumeşte acum!

                                                      Cu prietenie,

Eu”

Dacă aţi putea să vă întoarceţi în timp şi să vă oferiţi un sfat…care ar fi acela?

Sursa foto:  flickr.com