Cu toţii recunoaştem privirea nemulţumită, uneori iritată, a prietenilor, partenerului, mamei, bunicului,etc. atunci când le oferim un răspuns nepotrivit la o întrebare banală. Cu toţii avem micile minciuni nevinovate pe care le folosim frecvent (sau nu), doar pentru a evita privirea menţionată mai sus, plus adiţionalele discuţii contradictorii. Nu e ca şi cum am încălca legea sau am face mult rău unei persoane, doar pentru că ascundem un anumit detaliu sau îl modificăm puţin.

Minciunica pe care o folosesc cel mai des, este atunci când întârzii undeva: întotdeauna când mă sună un amic şi mă întreabă unde mă aflu şi în cât timp ajung acolo unde el este deja, îmi „mut” locaţia actuală, cât mai aproape de locul întâlnirii cu el, pentru a evita o discuţie la telefon pe tema punctualităţii. De exemplu: „În 2-3 minute ajung, sunt la două blocuri distanţă de tine” iar eu abia am plecat de acasă. Nu se întâmplă des, căci mă străduiesc să fiu punctuală mereu dar…mai am mici scăpări. 😀

Ar mai fi: „of, dacă eram eu acolo, ce i-aş fi făcut…mamă, mamă!!”. Asta e utilizată atunci când prietenele mele îmi povestesc ce lucruri oribile le-au făcut iubiţii, colegii, duşmanii, „proastele alea siliconate, de la firmă”, etc. În momente de genul, aş spune cam orice doar ca să le încurajez şi să le scot din starea depresivă/tensionată. Bineînţeles că nu sunt un fel de Wonder Woman care dacă ar fi fost la faţa locului de fiecare dată, l-ar fi snopit în bătaie pe „inamic”; dar în astfel de discuţii, merge aruncată o expresie încurajatoare.

„De mâine mă apuc serios de învăţat”. Replica asta e 100% falsă până în ultima zi înainte de examenul pentru care trebuie să învăţ. Şi nici măcar atunci nu mă ocup la modul serios de problemă, căci mereu intervine câte ceva. Cum ar spune Costel de la Deko: „Nu am roşii, nu pot să învăţ dacă nu am roşii!” şi mă duc şi fac piaţa şi uite aşa trece jumătate de zi, fără să fi pus mâna pe carte.

„Puteam să jur că ţi-am povestit”, atunci când uit să bârfesc ceva esenţial cu o prietenă bună; ceva de importanţă majoră pentru ea, bineînţeles. Mai utilizam minciunica atunci când „omiteam” să-i menţionez mamei anumite note sau giumbuşlucuri pe care le făceam când eram la gimnaziu/liceu; şi pe care le afla la şedinţa cu părinţii.

Cam acestea ar fi în cazul meu. Dacă îmi mai aduc aminte, vă mai spun, dar aş fi curioasă să văd şi lista voastră. Deci, ce minciunele nevinovate folosiţi, belvi şi belve?   

 

Sursa foto: thetenthdaughterofmemory.blogspot.com

 

January 3, 2012

Minciunică, minciunea

Cu toţii recunoaştem privirea nemulţumită, uneori iritată, a prietenilor, partenerului, mamei, bunicului,etc. atunci când le oferim un răspuns nepotrivit la o întrebare banală. Cu toţii avem […]
December 29, 2011

Numărul 100

Nu sunt adepta „numerelor norocoase” (deşi mereu am avut o afinitate pentru cifra 5, deoarece eram tachinată pentru felul în care o rosteam).Însă, astăzi, un anumit […]
November 29, 2011

Altfel de sărbători

Nu îmi place să îmi plâng de milă, urăsc să fiu îngrijorată şi detest senzaţia de conştiinţă încărcată. Le evit pe toate, cât se poate de […]
November 28, 2011

Cântec senzual

Îmi plac melodiile care emană senzualitate şi reuşesc să-ţi trimită fiori pe şira spinării. Un instrumental lent, cu versuri aproape şoptite şi câte o urmă de […]