Nu am avut în nicio clipă visul de a deveni balerină; nici când aveam 5 ani şi ar fi fost vârsta ideală să mă apuc de balet, nici când eram adolescentă şi am văzut pentru prima oară filmul „Save the last dance”.

În schimb, pe toată perioada rebelă a adolescenţei, mi-am dorit o cutie muzicală în care să-mi pun toate bijuteriile, o cutie muzicală cu balerină. Devenise deja un mare capriciu pentru mine şi ţin minte că săraca mama, care se chinuia să-mi îndeplinească toate dorinţele, nu pricepea la ce îmi trebuia. Într-adevăr, nu prea aveam bijuterii şi cele pe care le purtam în perioada aia nu aveau nicio legătură cu stilul „girly”. Menţionez că era vorba de perioada rock: mult negru, muzică ce speria căţeii de la distanţă de 1km şi brăţări, medalioane cu capete de mort.

Şi totuşi, eu îmi doream din tot sufleţelul meu blond o cutie muzicală, pe care să o deschid din 5 în 5 minute, să ascult melodia aceea cristalină şi să privesc minuscula balerină cum se învârte graţios. Nu am reuşit nici până astăzi să îmi cumpăr una (sau să primesc cadou, deşi am fost foarte „subtilă” când venea vorba de răspuns la întrebarea „ce-ţi doreşti de ziua ta?”) dar cu prima ocazie o să-mi satisfac capriciul adolescenţei.

Voi cu ce capricii adolescentine v-aţi „chinuit” părinţii?

Sursa foto: littleredmouse.co.uk