Atractivitatea este problema existenţială a oricărei femei, oricât de mult şi-ar dori să ascundă aspectul acesta. La un interviu pentru un job, chiar şi cea mai masculină femeie îşi aruncă un sacou dichisit pe ea, o cămaşă cu guler lung şi ascuţit şi îşi stropeşte baza gâtului cu puţin parfum.
Dulce, înţepător, îmbietor, puternic, suav sau floral, parfumul este o „unealtă” de bază pentru orice femeie… deşi nici cavalerii nu se lasă mai prejos, folosindu-se de arome diferite pentru a lăsa un impact puternic atunci când trec pe lângă o domnişoară sau doamnă. Cum spunea şi Coco Chanel: „Parfumul este un accesoriu suprem, nevăzut şi de neuitat. Îţi anunţă sosirea şi îţi prelungeşte prezenţa după ce pleci.”
Pentru a-ţi alege un singur parfum care să te reprezinte, îţi trebuie ore, răbdare şi un portofel măcar pe jumătate plin. Niciodată nu vei mirosi un singur parfum de pe raft, numindu-l „parfumul preferat” în secunda doi şi niciodată parfumul tău preferat nu va fi unul ieftin. Trebuie să fii pe aceeaşi lungime de undă cu parfumul favorit, să îi permiţi să te pătrundă, să te acapareze şi să-ţi pună o etichetă. Iar ca să-l găseşti, ai nevoie de mult timp şi de multe încercări!
Dar parfumul preferat nu îl găsim neapărat în sticlă. De câte ori n-aţi auzit cuvintele: „încă mai simt parfumul lui pe perna mea”? Dar dacă pulverizezi acelaşi parfum cu care era dată persoana respectivă pe o altă pernă, nu va mirosi la fel. Pentru că „parfumul lui” este o combinaţie între mirosul pielii sale şi parfumul propriu-zis. Acelaşi parfum poate mirosi diferit pe două persoane diferite.
Cert este că suntem dependenţi de miros şi mereu în căutarea accesoriului suprem care să ne facă restul simţurilor să vibreze, mereu în căutarea parfumului ideal.
Sursa foto: iblogbeauty.com