Se mai întâmplă din când în când, să te trezeşti în perioada aia “naşpa” a lunii şi să nu ştii cum să reacţionezi. Nu mă refer la cea în care semaforul e pe roşu, ci la cea în care în portofel bate vântul ; sau cum ar spune americanii : That time when you’re having too much month left at the end of the money”.

Măi şi nu ştiu cum e în cazul vostru, dar când eu ajung în situaţia respectivă, atunci apar toate evenimentele faine, fix atunci îmi amintesc că trebuia să plătesc ceva urgent, atunci apare o călătorie pe care trebuie musai să o fac, etc. Ori am eu un înger păzitor care se ţine de şotii, ori n-ar trebui să mă simt specială şi aşa se întâmplă la aproximativ toată lumea.

Recunosc, nu sunt o persoană care să facă economii şi să păstreze banii la puşculiţă pentru zile negre. În momentul în care îmi răsar ceva bănuţi pe card sau în portofel ori fac paşi prin magazine şi-mi cumpăr tot ce-mi sare-n ochi, ori ies în oraş cu prietenii şi mă distrez până răsare soarele, ori fac un cadou unei persoane dragi; pentru că merg pe premisa: „mai bine o zi vultur decât o viaţă cioară!”. Nu ştiu cât de bine o fi aşa, dar probabil totul se va schimba când voi ajunge la casa mea şi-mi voi da seama că zilele de vultur mi s-au cam sfârşit iar facturile vin tipărite cu numele meu.

Ideea e că atunci când nu am bani să fac tot ceea ce îmi doresc să fac, îmi găsesc activităţi care să nu necesite utilizarea portofelului. Drept urmare, îmi aleg o carte din bibliotecă şi citesc, ies la plimbare cu prietenii, vizionez, între cei patru pereţi ai camerei mele, un film cu iubitul, joc remi cu ai mei părinţi, etc. Dar nu mă împrumut! Am făcut asta de câteva ori şi mi-a fost destul de greu să strâng banii pentru a-i înapoia, căci între timp au mai apărut şi alte cheltuieli. Şi m-am învăţat minte!

Voi cum procedaţi atunci când rămâneţi „în portofelul gol”?

Sursa foto: thesavvygal.com

July 31, 2012

În portofelul gol

Se mai întâmplă din când în când, să te trezeşti în perioada aia “naşpa” a lunii şi să nu ştii cum să reacţionezi. Nu mă refer […]
July 24, 2012

Mâini bâtrâne

Stând în autobuz zilele trecute, ochii mi-au rămas fixaţi pe mâna unei bătrâne. Fără vreun motiv anume, privirea refuza să mi se mute în alt loc […]
July 19, 2012

Vegetarian la petrecere

Mama găteşte extraordinar de bine. Când face mama o friptură, toate vieţuitoarele din cartier se adună sub balcon şi-şi aşteaptă porţia. Iar când face mâncare pentru […]
July 13, 2012

Iubito, cumva pantalonii ăştia îmi scot burta în evidenţă?

Sunt cuvinte pe care bărbaţii le folosesc pentru a-şi cuceri partenera, cuvinte pe care nu le folosesc de teamă să nu stârnească bestia din consoartă, cuvinte […]