Îmi plac fotografiile. Îmi place să stau în faţa aparatului dar ador să-l şi mânuiesc, de câte ori am ocazia. Şi se pare că nu sunt singura, căci din ce în ce mai multe persoane îşi descoperă astăzi pasiunea de a fotografia . Norocul meu e că multe din acele persoane fac parte din cercul meu de prieteni căci,uite aşa, Alexandra are brusc o mulţime de fotografii superbe, cu ea în rolul principal.

Şi e distractiv tare să te laşi prinsă în imagini, în cele mai anormale ipostaze posibile. Lăsând la o parte treaba cu unghiurile, pozele ies cu atât mai bine cu cât eşti mai relaxat şi binedispus. Care-i treaba cu unghiurile, întrebaţi?

Păi, ştiţi pozele acelea pe care nu aţi vrea să le arătaţi cuiva vreodată şi pe care aţi dori să le ştergeţi cu puterea minţii şi din aparatul fotografului, fără să-i precizaţi motivul? Ei bine, de cele mai multe ori, în acele poze „unghiul e de vină”! Nu e vorba că ai fundul mare, sau bărbie dublă, sau nasul cârn. Doamne fereşte! Unghiul, bătu-l-ar vina, şi-a băgat codiţa în fotografia ta şi ţi-a deformat fizicul! El este nenorocitul care a stricat bunătate de fotografie.

Şi dacă faci abstracţie de pozele în care unghiul a devenit duşmanul tău, şedinţa foto poate fi un moment de răsfăţ total. Ultima oară când am participat la aşa ceva, am râs cu lacrimi, întrucât fotograful avea una dintre cele mai bogate (sau bolnave) imaginaţii. Ideile sale mă făceau să râd doar cât le auzeam, iar când le puneam în practică, făceam eforturi supraomeneşti să nu izbucnesc într-o isterie de hohote.

Bineînţeles că existau şi momente când toate blestemele din lume îmi traversau mintea; de cele mai multe ori, când auzeam expresii precum: „Întoarce capul puţin mai la stânga…Am zis PUŢIN. Întoarce-l spre dreapta acum!…Prea mult. Eh, lasă aşa…Mă mişc eu puţin. Ridică privirea spre frunza aurie…Acolo e frunza aurie?”; sau, preferata mea: „Facem o poveste: voi veniţi la pădure ca un cuplu romantic, el îţi predă cârpa şi îndatoririle, tu te apuci şi ştergi maşina de noroi…mai senzual, Alexandra!… Eh, merge şi aşa cu sictir…Şi acum, răsplata!” (subtitrarea pentru imaginea de mai sus).

Eu mă distrez copios la şedinţele foto şi încerc să fac, pe lângă fotografiile serioase, artistice, cu privirea pierdută-n zare, şi poze de care să-mi fie ruşine să le arăt nepoţilor, peste ani.

Voi cum vă simţiţi în faţa blitz-lui?

Sursa foto:  facebook.com/MarianTomaPhotoGraphy